Gastroenterologie

Boala de reflux gastroesofagian – BRGE

PMPuls MedicaPublicat de2 min citire
Boala de reflux gastroesofagian – BRGE

Boala de reflux gastroesofagian reprezintă întoarcerea conținutului stomacului în esofag, fără reflex de vomă și fără apariția vărsăturilor, fiind un fenomen normal dacă se întâmplă cel mult de două ori pe săptămână, în anumite condiții favorizante.

Dacă apare mai frecvent, iar pacientul are simptome neplăcute care îi afectează calitatea vieții, vorbim deja despre boala de reflux gastroesofagian.

Cel mai frecvent simptom al bolii de reflux gastroesofagian este senzația de arsură în spatele sternului, senzație care poate urca până la nivelul gâtului.

Alte simptome frecvente sunt:

  • regurgitația
  • întoarcerea conținutului alimentar
  • eructația
  • eliminarea aerului pe cale bucală

Există și manifestări atipice, de exemplu o durere în piept care imită infarctul de miocard, durere apărută după o masă de seară copioasă sau bogată în alimente care cresc aciditatea.

La alte persoane pot apărea:

  • tusea uscată în timpul nopții
  • crize de astm bronșic
  • salivație excesivă
  • sughițul
  • laringită de reflux

Cum apare boala de reflux gastroesofagian?

Între esofag și stomac se află un mușchi, sfincterul esofagian inferior, care se deschide în momentul în care noi înghițim, permițând bolului alimentar sau apei, aerului, salivei, să intre în stomac.

Dacă, din diverse motive, acest mușchi se relaxează sau rămâne deschis, conținutul stomacului trece înapoi în esofag și apar senzațiile neplăcute descrise mai sus.

Femeile însărcinate pot avea senzația de pirozis mai frecvent în ultimul trimestru de sarcină, când fătul, care este din ce în ce mai mare, apasă pe stomac.

Hormonii care se eliberează în timpul sarcinii favorizează și ei refluxul gastroesifagian. De asemenea, persoanele obeze pot suferi de această patologie.

Prevenirea apariției refluxului gastroesofagian implică respectarea orarului meselor, cu evitarea unei cine bogate.

Ultima masă ar trebui să fie cu trei, patru ore înainte de culcare, astfel încât stomacul să fie gol când ne întindem în pat. Anumite alimente, în special grăsimile, scad presiunea în sfincterul esofagian inferior.

Alte alimente cresc aciditatea gastrică, de aceea este recomandată evitarea la masa de seară a fructelor, a roșiilor, a cafelei și băuturilor cu cofeină, a alcoolului, a ciocolatei, condimentelor picante sau chiar a iaurtului.

Dacă ați observat la dvs. sau la un membru al familiei dvs. aceste simptome, este indicat să vă adresați medicului specialist în gastroenterologie.

Medicul specialist va realiza investigații, diagnosticul diferențial (eliminând celelalte afecțiuni cu simptome asemănătoare) și va recomanda tratamentul potrivit.

Informațiile prezentate în acest articol nu ar trebui în niciun caz să înlocuiască consultarea unui medic specialist. Sfaturile medicale din acest articol au doar scop informativ.
Îți recomandăm să citești și articolul Ulcerul Gastro-Duodenal – diagnostic și evoluție

Pe curând,

Echipa PulsMedica

Continuă lectura

Articole similare

Acidul butiric și impactul său benefic asupra sănătății colonului
DietaGastroenterologie

Acidul butiric și impactul său benefic asupra sănătății colonului

Acidul butiric reprezintă un tip important de acid gras, care este produs natural în colon prin fermentarea carbohidraților nedenaturați de către bacteriile intestinale. În ultimul timp, s-a constatat că acidul butiric are numeroase beneficii pentru sănătatea colonului, contribuind la prevenirea și tratarea afecțiunilor digestive. Unul dintre cele mai importante efecte ale acidului butiric este alimentarea […]

Colonul iritabil este o problemă reală, dar Puls Medica are soluția!

Colonul iritabil este o problemă reală, dar Puls Medica are soluția!

Nu mai suportați durerile de burtă? Ați încercat totul pentru a scăpa de colonul iritabil, dar nimic nu a funcționat? Cu serviciile medicale specializate oferite de Puls Medica, veți putea scăpa de simptomele neplăcute și veți putea trăi o viață normală. Colonul iritabil, cunoscut și sub numele de sindromul colonului iritabil, este o afecțiune comună […]

Ce este microbiomul?
Gastroenterologie

Ce este microbiomul?

Microbiomul Imaginați-vă un oraș plin de viață într-o dimineață de zi lucrătoare, cu trotuarele inundate de oameni care se grăbesc să ajungă la serviciu sau la întâlniri. Acum imaginați-vă acest lucru la nivel microscopic și veți avea o idee despre cum arată microbiomul din interiorul corpului nostru, format din trilioane de microorganisme (numite și microbiote […]

Programează o consultație la Puls Medica

Recoltare și consultații în clinică, inclusiv decontate CNAS. Sună-ne și îți găsim primul interval liber.