Simptomele Diabetului Zaharat

diabetului zaharat

În această perioadă, comunitatea medicală internațională acordă o atenție deosebită diabetului zaharat.

Deși afecțiunea în sine poate trece neobservată, complicațiile diabetului zaharat, instalate în timp, sunt foarte grave, invalidante.

Cele mai frecvente complicații sunt bolile cardiovasculare, pierderea vederii, insuficiența renală și amputațiile membrelor inferioare.

La nivel mondial, pentru fiecare adult diagnosticat cu diabet zaharat, există o altă persoană adultă cu această afecțiune, dar nediagnosticată încă.

Iată câteva semne și simptome ale diabetului zaharat, care pot fi ușor trecute cu vederea, enumerate de Asociația Americană de Diabet:

  • Urinări frecvente
  • Senzație de sete
  • Senzație de foame, chiar când mâncați suficient
  • Oboseală extremă
  • Vedere încețoșată
  • Senzații de furnicături, durere sau amorțeală în membrele superioare sau inferioare

Dacă aveți una sau mai multe dintre aceste simptome, este important să vă adresați medicului specialist în diabet, nutriție și boli metabolice.

Vă așteptăm la PULS Medica, în sediul nostru din str. Ion Călin nr. 37, sector 2, București, pentru consultație, testarea riscului de a dezvolta diabet zaharat de tip 2 și pentru realizarea investigațiilor paraclinice care pot conduce la diagnostic.

Testele paraclinice pentru depistarea diabetului zaharat sunt:

  • Determinarea nivelului de glucoză în sânge (glicemia) dimineața, pe nemâncate; se poate realiza cu glucometrul sau prin recoltarea de sânge venos.
  • Determinarea nivelului de glucoză în urină (glicozuria)
  • Testul de toleranță la glucoză: după o perioadă de repaus alimentar de minim opt ore, măsoară glicemia. Apoi se bea o soluție din 75 de grame de glucoză dizolvată în apă, iar la două ore se măsoară din nou glicemia.
  • Determinarea hemoglobinei glicozilate, adică a nivelului mediu al glicemiei din ultimele trei luni. Este necesară recoltarea de sânge venos.
  • Cu cât diabetul este diagnosticat mai devreme, cu atât mai târziu vor apărea complicațiile.

Tratamentul corect al diabetului are o componentă igieno-dietetică important, stilul de viață (în special regimul alimentar) fiind esențial în evoluția bolii.

Medicul specialist în diabet, nutriție și boli metabolice va recomanda tratamentul medicamentos și va indica schimbările necesare în comportamentul alimentar, astfel încât nivelul glucozei în sânge să fie cel normal, iar complicațiile diabetului evitate cât mai mult timp posibil.

Programați-vă acum la cabinetul de diabet, nutriție și boli metabolice! Telefonați la 021.9390 sau programați-vă online aici:

Informațiile prezentate în acest articol nu ar trebui în niciun caz să înlocuiască consultarea unui medic specialist. Sfaturile medicale din acest articol au doar scop informativ.

Îți recomandăm să citești și articolul Piciorul Diabetic: Complicațiile Diabetului

Pe curând,

Echipa PulsMedica

Lasă un răspuns